Există o zi de luni pe care aproape toate am trăit-o măcar o dată.
Este ziua aceea în care te trezești hotărâtă: „Gata. De astăzi schimb tot.”
Cafeaua fără zahăr. Pâinea dispare. Pastele sunt declarate inamicul numărul unu. La prânz, o salată care pare mai degrabă o garnitură decât o masă. Seara, ceva foarte ușor, pentru că doar „vrei să slăbești”.
Și, pentru câteva zile, chiar merge.
Cântarul începe să coboare și ai senzația că ai găsit în sfârșit formula magică. Foamea devine aproape un motiv de mândrie. „Înseamnă că funcționează”, îți spui.
Doar că organismul nostru nu este un telefon pe care îl putem trece pe modul „low power” și să ne așteptăm să funcționeze la nesfârșit exact la fel.
După câteva zile începi să te gândești mai des la mâncare. Apare pofta de dulce. Parcă frigiderul devine brusc cea mai interesantă piesă de mobilier din casă.
Și vine seara aceea.
Poate ai avut o zi grea. Poate ai dormit prost. Poate ai ieșit cu prietenele la restaurant. Mănânci ceva ce „nu aveai voie”, iar o bucățică de ciocolată se transformă în gândul: „Dacă tot am stricat dieta, măcar să mănânc ce vreau. De mâine o iau de la capăt.”
Și exact aici începe cercul pe care îl văd atât de des:
restricție – foame – poftă – mâncat prea mult – vinovăție – o nouă restricție.
Problema nu este întotdeauna voința ta
Când o dietă eșuează, avem tendința să arătăm imediat cu degetul spre noi.
„Nu am suficientă ambiție.”
„Nu sunt disciplinată.”
„Alte femei pot, eu de ce nu pot?”
Dar dacă ai încerca să alergi un maraton în sprint, probabil că nu ai spune că ai abandonat pentru că ești leneșă. Ai spune că ritmul ales era imposibil de menținut.
Cu dietele drastice se întâmplă ceva asemănător.
Dacă planul presupune să îți fie foame permanent, să te gândești toată ziua la ceea ce nu ai voie să mănânci și să refuzi fiecare ieșire la restaurant, întrebarea nu mai este dacă vei renunța.
Întrebarea este când.
Tocmai de aceea, abordările moderne pentru managementul greutății pun accentul pe schimbări graduale și pe un stil de viață care poate fi menținut, nu doar pe o perioadă scurtă de „dietă”.
Nu trebuie să mănânci cât mai puțin. Trebuie să înveți să mănânci mai bine
Una dintre cele mai mari confuzii legate de slăbit este că deficit caloric înseamnă automat farfurii minuscule.
Nu.
Poți reduce numărul de calorii fără să transformi fiecare masă într-un exercițiu de supraviețuire.
Imaginează-ți două farfurii.
Pe una ai o cantitate mică de alimente foarte dense caloric, care dispare în câteva minute și te lasă întrebându-te ce mai poți mânca.
Pe cealaltă ai o masă construită inteligent: proteină, legume, alimente bogate în fibre și o cantitate potrivită de carbohidrați.
Volumul poate fi mai mare, iar masa poate fi mult mai satisfăcătoare. Alimentele bogate în apă și fibre, precum fructele și legumele, pot adăuga volum mesei cu relativ puține calorii, ceea ce poate ajuta la sațietate.
În loc să te întrebi înainte de fiecare masă „Cum pot să mănânc mai puțin?”, încearcă:
„Cum pot să fac masa aceasta mai sățioasă?”
Este o schimbare mică de întrebare, dar una uriașă de perspectivă.
Și nu, carbohidrații nu trebuie să dispară din bucătărie
În multe diete, primul lucru care pleacă din casă este pâinea.
După ea urmează pastele, cartofii și orezul.
De parcă aceste alimente ar fi organizat în secret o conspirație împotriva taliei noastre.
Dar o alimentație echilibrată nu presupune automat eliminarea unei întregi categorii de alimente. Mai important este ce alegi, cât mănânci și cum arată alimentația ta în ansamblu.
Pentru că viața reală conține și o felie de pâine.
Conține și paste într-o vacanță în Italia.
Conține și tort la ziua copilului.
Dacă planul tău funcționează doar într-o lume în care nu există restaurante, aniversări, concedii și seri în care ajungi obosită acasă, atunci probabil nu ai nevoie de mai multă disciplină.
Ai nevoie de un plan mai bun.
Cea mai bună dietă este cea din care nu simți nevoia să evadezi
Gândește-te la slăbit ca la o călătorie lungă cu mașina.
Dacă pleci cu accelerația apăsată până la podea, s-ar putea să înaintezi spectaculos în primii kilometri. Dar dacă rămâi fără combustibil la jumătatea drumului, viteza de la început nu te-a ajutat prea mult.
Mai important este să găsești ritmul în care poți continua.
Asta poate însemna mese regulate, suficientă proteină, mai multe fibre, porții potrivite obiectivului tău, mișcare, somn și suficientă flexibilitate încât să nu simți că viața ta trebuie pusă pe pauză până slăbești.
Și mai ales înseamnă să nu transformi o masă diferită într-un motiv pentru a abandona o săptămână întreagă.
Ai mâncat pizza vineri seara?
Este o masă.
Nu este un eșec.
Nu trebuie să postești sâmbătă ca să o „repari” și nici să aștepți următoarea zi de luni pentru a începe din nou.
La următoarea masă te întorci pur și simplu la rutina ta.
Asta înseamnă consecvență.
Slăbitul nu ar trebui să fie o pedeapsă
Poate cea mai importantă schimbare este să încetezi să măsori eficiența unei diete prin cât de greu îți este să o urmezi.
Foamea nu este o medalie.
Oboseala nu este dovada disciplinei.
Iar faptul că ai rezistat șapte zile fără pâine nu înseamnă neapărat că ai găsit metoda potrivită pentru următorii șapte ani.
Un proces bun de slăbire ar trebui să te învețe ceva ce poți lua cu tine și după ce ai ajuns la greutatea dorită.
Cum să îți construiești mesele. Cum să faci alegeri atunci când mergi la restaurant. Cum să te bucuri de un desert fără să simți că ai distrus tot progresul. Cum să revii la rutina ta după o vacanță fără pedeapsă și fără vinovăție.
Pentru că scopul nu este să devii foarte bună la ținut diete.
Scopul este ca, la un moment dat, să nu mai ai nevoie să ții una.
Iar data viitoare când vezi promisiunea „5 kilograme în 14 zile”, înainte să te întrebi cât de repede ai putea slăbi, întreabă-te altceva:
„Aș putea să trăiesc așa și peste șase luni?”
Dacă răspunsul este nu, probabil că nu ai găsit o soluție.
Ai găsit doar încă o dietă.