Este ora 11:30 și stomacul începe să îți amintească faptul că există.
Dar tu te bucuri puțin.
„Perfect. Înseamnă că funcționează.”
Mai bei o cafea. Poate un pahar mare cu apă. Te ocupi cu altceva și reușești să împingi foamea până la prânz.
Mănânci puțin. Doar ești la dietă.
După-amiaza apare din nou.
La ora 17:00 începi să te gândești la dulce, dar reziști. Iar când ajungi acasă seara, deschizi frigiderul și parcă toate alimentele din el au devenit dintr-odată mult mai interesante.
Mănânci cina.
Apoi „doar ceva mic”.
După care mai iei ceva.
Și, înainte să îți dai seama ce s-a întâmplat, apare vinovăția:
„N-am fost suficient de disciplinată.”
A doua zi alegi soluția care pare cea mai logică.
Mănânci și mai puțin.
Și cercul începe din nou.
Dar dacă foamea pe care ai învățat să o consideri dovada unei diete eficiente este, de fapt, unul dintre motivele pentru care îți este atât de greu să o urmezi?
Nu primești puncte în plus pentru cât de mult reziști
Există ideea aceasta că o dietă trebuie să doară puțin.
Dacă te ridici sătulă de la masă, parcă ai mâncat prea mult.
Dacă nu îți este foame înainte de culcare, începi să te întrebi dacă mai ești în deficit caloric.
Dacă ai avut o zi în care ai mâncat bine și te-ai simțit sătulă, ai senzația că „n-ai făcut destul”.
Dar slăbitul nu este un concurs de rezistență.
Nu există un arbitru invizibil care stă lângă frigider și îți acordă puncte pentru fiecare oră în care ai reușit să ignori foamea.
În materialele mele am vorbit exact despre acest lucru: dacă te gândești permanent la mâncare, ai pofte intense și „reziști” toată ziua doar pentru a ajunge seara să mănânci mult, este posibil ca problema să fie chiar felul în care ți-ai construit alimentația.
Foamea permanentă nu este obiectivul.
Foamea este ca un elastic
Imaginează-ți că întinzi un elastic.
La început este ușor.
Mai tragi puțin.
Încă puțin.
Încă puțin.
Dar cu fiecare centimetru, tensiunea crește.
La un moment dat, trebuie să depui un efort enorm doar ca să îl ții întins.
Iar când degetele obosesc, elasticul scapă.
Cam așa poate funcționa și restricția exagerată.
Dimineața îți este foame, dar reziști.
La prânz alegi cea mai mică porție.
După-amiaza refuzi gustarea.
Seara ajungi acasă și elasticul este întins la maximum.
Iar când începi să mănânci, ai impresia că „ai pierdut controlul”.
Poate că nu ți-a lipsit controlul.
Poate ai ținut elasticul întins prea mult.
O farfurie mai mică nu este întotdeauna o farfurie mai bună
Când vrem să slăbim, primul instinct este să scoatem.
Mai puțină mâncare.
Mai puțini carbohidrați.
Fără desert.
O salată la prânz.
Ceva „ușor” seara.
Dar există o diferență între a crea un deficit caloric și a transforma fiecare masă într-o mostră de mâncare.
În loc să îți propui să construiești cea mai mică farfurie posibilă, încearcă să construiești o farfurie care te ajută să ajungi liniștită la următoarea masă.
Aici contează structura.
În materialele mele am pus accentul pe proteine la mesele principale, pe fibre din legume și fructe și pe mese suficient de sățioase încât să reducă nevoia de gustări haotice.
Gândește-te la focul dintr-un șemineu.
Dacă pui două bucățele mici de lemn, focul se aprinde repede, dar la fel de repede trebuie să te întorci să mai pui ceva.
Dacă îl construiești bine de la început, nu trebuie să stai din zece în zece minute lângă el.
La fel și cu mesele.
„Eu am poftă de dulce” poate fi doar jumătate din poveste
Este ora 16:00 și simți că ai da orice pentru o ciocolată.
Concluzia?
„Sunt dependentă de dulce.”
Dar hai să dăm filmul înapoi.
Ce ai mâncat la prânz?
Dar dimineața?
Ai avut o sursă bună de proteină?
Ai mâncat suficient?
Sau ai băut o cafea dimineața, ai luat o salată mică la prânz și ai ajuns la ora 16:00 cu rezervorul aproape gol?
Este ca și cum ai pleca la drum cu mașina pe rezervă și, când se aprinde becul roșu, te-ai supăra pe mașină.
„De ce tot cere benzină?”
Uneori problema nu începe în momentul în care apare pofta.
Începe cu câteva ore înainte.
Deficit caloric nu înseamnă deficit de viață
Da, pentru a pierde grăsime corporală este nevoie de un deficit energetic.
Dar există o diferență uriașă între un deficit pe care îl poți susține și o zi întreagă petrecută luptându-te cu foamea.
Un proces de slăbire trebuie să încapă în viața ta.
Trebuie să poți munci.
Să ai energie.
Să te antrenezi.
Să ieși în oraș.
Să mergi într-o vacanță.
Și, mai ales, să poți continua suficient timp încât rezultatele să apară și să le poți menține.
Dacă dieta ta funcționează doar atunci când ești permanent flămândă, obosită și preocupată de mâncare, poate că nu ai găsit o strategie.
Ai găsit doar ceva ce poți suporta pentru o perioadă.
Întrebarea nu este „Cât de puțin pot să mănânc?”
Aici cred că merită schimbată complet perspectiva.
În loc să te trezești dimineața întrebându-te:
„Cât de puțin pot să mănânc astăzi?”
încearcă:
„Cum îmi construiesc ziua astfel încât să îmi ating obiectivul fără să mă lupt permanent cu foamea?”
Poate înseamnă mai multă proteină la micul dejun.
Poate un prânz adevărat în locul unei salate simbolice.
Poate mai multe legume și alimente bogate în fibre.
Poate mese regulate în locul unei zile în care nu mănânci aproape nimic și al unei seri în care recuperezi tot.
Pentru că succesul nu se măsoară prin cât de mult ai suferit până ai ajuns la rezultat.
Se măsoară și prin capacitatea ta de a rămâne acolo.
Așa că data viitoare când stomacul îți cere mâncare și primul tău gând este:
„Foarte bine, înseamnă că dieta funcționează”,
amintește-ți un lucru:
Foamea nu este o medalie.
Și, uneori, pentru a obține rezultate mai bune, nu trebuie să devii mai bună la a suporta foamea.
Trebuie să devii mai bună la a-ți construi mesele.