Există un moment în care îți spui că poți singură.
De fapt, poate ți-ai spus asta de multe ori.
„Știu ce trebuie să fac. Trebuie doar să mănânc mai puțin și să fac sport.”
Și, într-un fel, ai dreptate. Poate ai citit suficient despre calorii, proteine și antrenamente încât să poți explica și altcuiva ce ar trebui să facă. Ai salvat rețete, ai urmărit clipuri, ai început diete și probabil ai în dulap echipament de sport cumpărat într-una dintre perioadele în care ai spus: „De data aceasta chiar mă țin.”
Dar lunile trec și rezultatul pe care îl vrei pare să rămână mereu cu câțiva pași înaintea ta.
Atunci apare întrebarea:
„Oare am nevoie de ajutor?”
Să ceri ajutor nu înseamnă că nu ești capabilă. Uneori înseamnă doar că ai obosit să încerci să găsești singură ieșirea dintr-un labirint în care ai mai fost de zece ori.
Știi foarte multe, dar nu reușești să aplici constant
Poate acesta este primul semn.
Nu îți lipsește informația.
Știi că ar fi bine să ai mese echilibrate. Știi că proteina contează. Știi că mișcarea este importantă. Știi că o noapte întreagă petrecută pe telefon nu ajută somnul.
Și totuși, între „știu” și „fac” pare să existe o distanță uriașă.
Este ca atunci când ai în telefon o hartă perfectă, dar continui să ratezi aceeași ieșire de pe autostradă.
Nu mai ai nevoie de încă o hartă.
Poate ai nevoie de cineva care să stea lângă tine o perioadă și să îți spună: „Aici schimbăm direcția.”
Ajutorul potrivit nu îți oferă doar informații. Te ajută să le transformi în acțiuni pe care le poți repeta.
Începi mereu, dar nu reușești să continui
Luni ești hotărâtă.
Marți merge bine.
Miercuri încă te ții.
Apoi vine o zi grea, o cină în oraș sau un rezultat care nu apare suficient de repede.
Și, fără să îți dai seama, ai ieșit din proces.
Peste două săptămâni începi din nou.
Dacă ai ajuns foarte bună la începuturi, dar nu și la continuări, poate problema nu mai este lipsa de voință.
Poate ai nevoie de structură și de responsabilizare.
Gândește-te la diferența dintre a alerga singură într-un parc și a avea stabilită o întâlnire cu cineva la ora șapte.
În prima situație, când plouă puțin, este foarte ușor să spui „mâine”.
În a doua, cineva te așteaptă.
Uneori simplul fapt că nu mai ești singură în proces schimbă felul în care te raportezi la el.
Ai încercat atât de multe lucruri încât nu mai știi ce să crezi
Fără carbohidrați.
Post intermitent.
Mese mici și dese.
Fără cină.
Cardio.
Greutăți.
„Nu mânca fructe seara.”
„Mănâncă orice, doar să fii în deficit.”
După suficient timp petrecut online, poți ajunge să ai impresia că fiecare aliment este, pe rând, salvator și vinovat.
Și atunci apare confuzia.
Nu mai știi dacă faci prea mult sau prea puțin.
Dacă mănânci prea mult sau, dimpotrivă, prea puțin și ajungi seara foarte flămândă.
Dacă ai nevoie de mai mult sport sau de mai multă recuperare.
Este ca atunci când zece oameni îți dau simultan indicații într-o intersecție.
Unul spune stânga, altul dreapta, altul îți spune să te întorci.
La un moment dat nu mai ai nevoie de încă o voce.
Ai nevoie de o direcție clară, potrivită situației tale.
Relația cu mâncarea a devenit o negociere permanentă
„Am voie?”
„N-am voie?”
„Câte calorii are?”
„Dacă mănânc asta, mai pot mânca diseară?”
„Am stricat tot?”
Dacă o mare parte din zi începe să se învârtă în jurul acestor întrebări, poate merită să nu mai porți singură conversația.
Slăbitul nu ar trebui să transforme fiecare farfurie într-un examen.
Un proces bun ar trebui, în timp, să îți ofere mai multă claritate și autonomie, nu mai multă teamă de mâncare.
Iar dacă observi episoade frecvente de pierdere a controlului, restricții severe, vinovăție intensă sau o preocupare care îți afectează viața, ajutorul potrivit poate însemna și sprijin din partea unui medic, dietetician sau specialist în sănătate mintală, în funcție de situație.
Uneori cel mai matur lucru pe care îl poți face este să recunoști că problema are nevoie de mai mult decât încă o dietă găsită pe internet.
Rezultatele tale se repetă ca un elastic
Slăbești.
Te bucuri.
Apoi revii la vechile obiceiuri și kilogramele se întorc.
Începi din nou.
Și ciclul se repetă.
Este ca un elastic pe care îl întinzi și îl lași să revină mereu în același loc.
În această situație, întrebarea nu mai este doar „Cum slăbesc?”
Poate întrebarea mai importantă este:
„Cum construiesc ceva ce pot menține?”
Pentru că un plan care te duce la rezultat, dar pe care abia aștepți să îl termini, are o problemă.
Ai nevoie să înveți nu doar cum să cobori muntele kilogramelor, ci și cum să trăiești în noul loc în care ai ajuns.
Te simți blocată și începi să crezi că tu ești problema
Acesta este poate cel mai dureros moment.
După suficiente încercări, nu mai spui:
„Dieta aceasta nu mi s-a potrivit.”
Spui:
„Eu nu sunt în stare.”
„Eu nu am disciplină.”
„La mine nu funcționează.”
Și, încet, un obiectiv legat de corp începe să îți atingă încrederea în tine.
Aici ajutorul poate însemna și o perspectivă din exterior.
Cineva care să se uite la ceea ce faci fără filtrul frustrării tale și să observe lucruri pe care tu nu le mai vezi.
Poate nu ai eșuat.
Poate ai încercat să construiești o casă fără plan, mutând cărămizile dintr-un loc în altul și întrebându-te de ce nu apare construcția.
Ajutorul nu înseamnă că altcineva face procesul în locul tău
Nimeni nu poate face antrenamentul în locul tău.
Nimeni nu poate face alegerile zilnice în locul tău.
Dar cineva te poate ajuta să nu mai pierzi luni întregi testând la întâmplare.
Poate să îți ofere structură.
Să îți arate unde greșești.
Să ajusteze planul atunci când viața se schimbă.
Să te ajute să vezi progresul când tu vezi doar cât mai ai până la obiectiv.
Și, uneori, să îți amintească de ce ai început exact în ziua în care ai fi renunțat.
Nu trebuie să aștepți să fii complet blocată pentru a cere ajutor.
Nu trebuie să ajungi la a zecea dietă.
Nu trebuie să demonstrezi nimănui că poți singură.
Gândește-te la un munte.
Poți urca și fără ghid.
Dar dacă ai încercat de mai multe ori, ai luat poteci care te-au adus în același loc și începe să se lase ceața, poate nu este un semn de slăbiciune să mergi alături de cineva care cunoaște traseul.
Este doar o modalitate mai bună de a ajunge unde ți-ai propus.
Poate întrebarea nu este:
„Sunt suficient de puternică să fac asta singură?”
Ci:
„Cât timp mai vreau să pierd încercând singură același lucru?”
Pentru că uneori ajutorul de care ai nevoie nu îți ia puterea.
Din contră.
Te ajută să o folosești în direcția potrivită.