Este duminică seara.
Stai pe canapea și ai luat decizia: de mâine începi.
De data aceasta serios.
Îți faci planul în minte. O să mănânci mai bine, o să faci sport, o să renunți la ronțăieli și peste câteva luni vrei să te uiți în oglindă și să vezi schimbarea pe care ai tot amânat-o.
Luni dimineața ești hotărâtă.
Dar undeva, pe drum, apar niște voci.
Nu vin toate deodată și nici nu arată ca niște obstacole. Unele chiar par foarte raționale.
„Nu am timp.”
„Încep de săptămâna viitoare, când mă mai liniștesc.”
„Am stricat dieta la prânz, deci astăzi nu mai contează.”
„La mine oricum nu funcționează.”
Și, fără să îți dai seama, procesul se termină înainte să fi avut cu adevărat șansa să înceapă.
Aceștia sunt sabotori. Iar dacă îi recunoști atunci când apar, le iei o mare parte din putere.
Sabotorul nr. 1: „Încep când va fi momentul perfect”
De luni.
De pe întâi.
După concediu.
După ziua mea.
După ce trece perioada aglomerată.
Așteptăm momentul perfect ca pe un tren care ar trebui să intre în gară. Problema este că trenul acesta întârzie mereu.
Pentru că viața nu se golește niciodată complet de probleme.
După proiectul acesta va veni altul. După aniversare vine un weekend. După weekend apare o vacanță. Apoi Crăciunul. Apoi Paștele.
Dacă ai nevoie de trei luni perfecte pentru a slăbi, probabil nu vei începe niciodată.
Un proces bun trebuie să funcționeze în viața ta reală, nu într-o versiune imaginară în care ai timp nelimitat, zero stres și frigiderul perfect organizat.
Nu ai nevoie de momentul perfect.
Ai nevoie de primul pas.
Sabotorul nr. 2: „Dacă nu pot face totul, mai bine nu fac nimic”
Ți-ai propus să te antrenezi o oră.
Dar ai doar 25 de minute.
„Nu mai are rost.”
Ai vrut să gătești o cină perfectă, dar ai ajuns târziu acasă.
„Lasă, comand ceva și reiau mâine.”
Aici perfecționismul se deghizează foarte frumos în ambiție.
Pare că ai standarde înalte.
În realitate, te ține pe loc.
Imaginează-ți că ai de mers 100 de kilometri și astăzi poți parcurge doar zece.
Ai spune: „Dacă nu pot ajunge astăzi, nu mai merg deloc”?
Nu.
Parcurgi cei zece kilometri.
Mai puțin este în continuare mai mult decât nimic.
Sabotorul nr. 3: „Am greșit, deci am stricat tot”
Ai mâncat o felie de tort.
Și imediat apare vocea:
„Gata.”
Apoi mai mănânci una.
Seara comanzi pizza.
„Oricum am stricat ziua.”
Iar luni începi din nou.
Este unul dintre cele mai periculoase cercuri, pentru că o alegere de câteva sute de calorii poate ajunge să se transforme într-un weekend întreg.
Gândește-te altfel.
Dacă faci pană la o roată, cobori din mașină și le tai și pe celelalte trei?
Nu.
O repari și continui drumul.
Exact la fel funcționează și alimentația.
Ai mâncat desertul?
Bucură-te de el.
Următoarea masă este pur și simplu următoarea masă.
Nu ai nimic de pedepsit și nimic de recuperat.
Sabotorul nr. 4: „Nu am suficientă voință”
Acesta apare de obicei după câteva încercări nereușite.
„Eu nu sunt disciplinată.”
„Nu mă pot abține de la dulce.”
„Mă țin două săptămâni și după aceea cedez.”
Dar poate că problema nu este caracterul tău.
Poate planul pe care încerci să îl urmezi îți cere prea mult.
Dacă îți este foame toată ziua, ai eliminat toate alimentele care îți plac și trebuie să te lupți permanent cu tine, nu este surprinzător că la un moment dat obosești.
Este ca și cum ai ține un elastic întins și te-ai învinovăți atunci când îți scapă din mână.
Poate nu trebuie să devii mai bună la a suporta tensiunea.
Poate trebuie să nu mai întinzi elasticul atât de tare.
Mese sățioase, proteină, fibre, mișcare, somn, organizare și loc pentru alimentele care îți plac pot face procesul mult mai ușor de susținut.
Sabotorul nr. 5: „Nu văd rezultate suficient de repede”
Ai început de trei săptămâni.
Te urci pe cântar.
„Doar atât?”
Și apare dezamăgirea.
Vedem transformări pe internet comprimate într-un clip de 15 secunde și uităm că între fotografia „înainte” și fotografia „după” au existat zeci sau sute de zile obișnuite.
Mese.
Antrenamente.
Zile bune.
Zile proaste.
Alegeri repetate.
Este ca atunci când plantezi un copac și după două săptămâni îl scoți din pământ pentru că încă nu îți oferă umbră.
Unele lucruri au nevoie de timp.
Iar progresul nu înseamnă doar cântarul.
Poate hainele stau mai bine.
Poate ai mai multă energie.
Poate ești mai puternică.
Poate ai început să controlezi tu mâncarea, în loc să simți că mâncarea te controlează pe tine.
Toate acestea sunt semne că ceva se schimbă.
Sabotorii nu dispar. Tu înveți să îi recunoști
Probabil că și peste câteva luni va exista o zi în care nu vei avea chef.
Va exista o vacanță.
O masă mai bogată.
O săptămână în care cântarul nu se mișcă așa cum sperai.
Diferența este că nu mai trebuie să interpretezi fiecare astfel de moment ca pe un semn că ai eșuat.
Procesul de slăbire seamănă mai puțin cu o autostradă dreaptă și mai mult cu un drum de munte.
Are curbe.
Uneori urci.
Uneori încetinești.
Uneori trebuie să oprești puțin.
Dar faptul că drumul nu este drept nu înseamnă că nu te duce la destinație.
Așa că atunci când apare unul dintre cei cinci sabotori — momentul perfect, perfecționismul, „am stricat tot”, lipsa de voință sau nerăbdarea — nu trebuie să începi din nou.
Trebuie doar să îl recunoști și să continui.
Pentru că, de multe ori, femeile nu renunță la proces fiindcă nu sunt capabile să slăbească.
Renunță pentru că au impresia că trebuie să facă totul perfect ca să reușească.
Iar progresul nu cere perfecțiune.
Cere să continui suficient de mult încât lucrurile mici pe care le faci astăzi să aibă timp să devină rezultatele de mâine.