Există un moment aproape inevitabil în viața unei femei care vrea să slăbească: ziua în care se uită la o felie de pâine de parcă tocmai a prins-o asupra faptului.
„Aha! Tu erai problema.”
Și începe curățenia.
Dispare pâinea. Apoi pastele. Cartofii sunt trecuți și ei pe lista neagră. Orezul devine suspect. Iar dacă într-o seară mănânci două felii de pizza, te culci cu senzația că ai anulat într-o oră tot ce ai făcut bine în ultima săptămână.
Carbohidrații au ajuns, pe nedrept, personajul negativ din foarte multe povești despre slăbit.
Dar adevărul este că lucrurile sunt mult mai simple și, în același timp, mult mai nuanțate:
Carbohidrații nu sunt dușmanul tău. Dezechilibrul este.
O felie de pâine nu are puterea pe care i-o dăm noi
Gândește-te puțin la viața de zi cu zi.
Nu te îngrași pentru că într-o marți ai mâncat cartofi la prânz, la fel cum nu slăbești pentru că miercuri ai comandat o salată.
Corpul nu funcționează ca un întrerupător: pâine – te îngrași, salată – slăbești.
Contează imaginea de ansamblu.
Este ca atunci când îți gestionezi banii. O cafea cumpărată într-o dimineață nu îți distruge bugetul lunar. Dar dacă zi de zi cheltuiești mai mult decât îți permite bugetul, la final diferența se vede.
Și în alimentație contează echilibrul construit în timp: cantitățile, alegerile pe care le faci, cât de sățioase sunt mesele tale și cum se potrivesc toate acestea cu nevoile și obiectivul tău.
Atunci când consumăm carbohidrați, trei lucruri sunt importante: tipul lor, cantitatea și combinația lor cu proteine și fibre.
Nu despre eliminare.
Ce se întâmplă când scoți tot ce îți place?
La început apare entuziasmul.
„De azi fără pâine!”
Te simți disciplinată. Ai impresia că faci ceva important pentru obiectivul tău.
Apoi mergi la restaurant și pâinea caldă ajunge pe masă.
Sau copiii comandă pizza.
Sau ești în vacanță și în fața ta apare o farfurie superbă de paste.
Dintr-odată, masa nu mai este doar o masă. Devine un test.
„Am voie sau nu?”
„Dacă mănânc, stric tot?”
„Dacă tot am mâncat o felie, ce mai contează?”
Și tocmai aici restricția poate deveni o capcană.
Eliminarea completă a pâinii, pastelor, cartofilor și orezului poate veni la pachet cu energie scăzută și pofte mai mari.
În loc să construiești o relație normală cu mâncarea, începi să negociezi permanent cu ea.
Iar eu cred că un proces de slăbire bun ar trebui să îți ofere mai multă libertate, nu să transforme fiecare cină într-o negociere.
În loc să scoți carbohidrații, învață să construiești farfuria
Să luăm un exemplu foarte simplu.
Ai în față un bol mare de paste cu un sos foarte caloric. Îl mănânci repede și, poate, peste puțin timp simți din nou nevoia să ronțăi ceva.
Acum imaginează-ți o altă farfurie.
Ai o porție potrivită de paste, lângă care adaugi o sursă bună de proteină și legume.
Tot paste mănânci.
Doar că ai construit masa diferit.
Aici apare una dintre ideile pe care mi-aș dori să le țină minte orice femeie care vrea să slăbească:
Nu te uita la un aliment izolat. Uită-te la masă.
Pâinea nu trebuie judecată singură.
Orezul nu trebuie judecat singur.
Cartoful nu trebuie judecat singur.
Întreabă-te mai degrabă: Ce cantitate am? Unde este proteina? Unde sunt fibrele? Masa aceasta mă va ține sătulă?
Dintr-odată, nu mai ai o listă cu alimente „bune” și „rele”.
Ai un mod de a gândi.
Carbohidrații pot avea loc inclusiv într-o zi cu antrenament
Carbohidrații au un rol în furnizarea energiei pentru antrenamente și pot contribui la controlul poftelor.
Iar aici îmi place să folosesc o comparație simplă.
Nu te-ai urca în mașină, ai vedea rezervorul aproape gol și ai spune: „Perfect! Așa va merge mai bine.”
Totuși, uneori exact asta încercăm să facem cu organismul nostru.
Mâncăm foarte puțin, scoatem alimentele care ne oferă energie și apoi ne întrebăm de ce la antrenament nu avem vlagă sau de ce după-amiaza am mânca tot ce găsim prin bucătărie.
Slăbitul nu ar trebui să însemne să treci prin fiecare zi cu bateria pe 5%.
Problema apare când pierdem măsura
Desigur, faptul că nu trebuie să ne fie frică de carbohidrați nu înseamnă că porțiile nu mai contează.
Putem transforma foarte ușor un mesaj bun — „carbohidrații nu sunt interziși” — în „pot mânca orice cantitate pentru că nu contează”.
Contează.
Exact aici intervine dezechilibrul din titlu.
O porție de paste poate face parte dintr-o masă echilibrată. O porție foarte mare, plus sosuri, pâine, desert și băuturi calorice schimbă imaginea mesei.
Nu pentru că pastele sunt „rele”.
Ci pentru că totalul contează.
Este diferența dintre a pune sare într-o mâncare și a răsturna solnița în farfurie. Ingredientul nu este problema. Cantitatea schimbă rezultatul.
Nu ai nevoie de o alimentație perfectă. Ai nevoie de una pe care o poți trăi
Pentru mine, acesta este testul cel mai important.
Imaginează-ți că ai ajuns la greutatea pe care ți-o dorești.
Ce faci mai departe?
Nu mai mănânci niciodată pâine?
Nu mai pleci într-o vacanță în Italia pentru că există paste?
Nu mai mănânci cartofi la masa de duminică împreună cu familia?
Dacă metoda prin care ai slăbit presupune să eviți pentru totdeauna lucruri perfect normale din viața ta, atunci menținerea rezultatului poate deveni mult mai dificilă.
De aceea îmi place mult mai mult ideea de echilibru decât cea de interdicție.
Să știi să mănânci pâine fără vinovăție.
Să poți comanda paste fără să consideri că „ai stricat dieta”.
Să înțelegi când o porție este suficientă.
Să construiești o masă în jurul proteinelor, fibrelor și alimentelor care îți oferă energie.
Și să nu mai lași un singur aliment să decidă dacă ziua ta a fost „bună” sau „rea”.
Pentru că slăbitul nu înseamnă să îți petreci viața fugind de carbohidrați.
Înseamnă să înveți să îi pui la locul lor.
Iar data viitoare când te uiți la o felie de pâine și te întrebi dacă „te îngrașă”, amintește-ți:
Poate că problema nu este felia de pâine. Poate că trebuie doar să privim întreaga farfurie.